- Destinatia: Schitul “Sf. Ana”
- Localizare: sat Ceahlau, comuna Ceahlau, judetul Neamt, cod postal 617125
- Religia: ortodoxa
- Hram: Sf. Ana (9 septembrie) si Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie)
- Monument istoric: nr. 251, cod NT-II-a-A-10606
- Datare: sec. XVIII-XIX ( Biserica din lemn – 1730, Turn clopotnita – sf. Sec. XIX)
- Cai de acces: Piatra Neamt – Bicaz – Poiana Teiului – Grinties – Ceahlau
- Repere: in centrul satului se face la stanga catre Primarie, Scoala, lacul Bicaz iar in dreapta drumul te conduce la Durau
- Distante intre pricipalele localitati si Ceahlau: Durau (7 km), Borsec (42 km), Bicaz (55 km), Targul Neamt (58 km), Piatra Neamt (81 km), Vatra Dornei (96 km)
- Galerie foto: 23.08.2009
- Scurt istoric:
In cimitirul satului Ceahlau s-a ridicat in jurul anului 1830 Biserica din lemn “Sf. Ana”, cu multe elemente ce o individualizeaza.
Este realizata din barne care se imbina “ in coada de randunica”, exceptand absida altarului unde imbinarea se face prin suprapunere, dupa o prealabila “taiere de jumatate” a grinzilor. Planul este cruciform, cu un pridvor cu perete drept adaugat la vest si cu intrarea pe latura de nord. Acoperisul de sita prezinta o frantura perimetrala de panta pentru a asigura scurgerea rapida a apei, iar clopotnita de zid este separate, strajuind intrarea in incinta. Naosul cu absidele laterale dreptunghiulare prezinta un dublu decros, iar absida altarului este rotunjita, avand forma semicurculara. Pridvorul inchis, cu tavan drept, captursit cu scanduri, comunica printr-o usa cu pronaosul, acesta fiind si el separate de naos printr-un perete cu o larga deschidere in arcada. Deosebit de interesant este si sistemul de boltire al acestei biserici.
Pronaosul este acoperit cu o bolta in plan octagonal, trecerea de la planul dreptunghiular a cel patrat realizandu-se prin barne suprapuse pe laturile de nord si sud, iar trecerea de la planul patrat la cel octagonal fiind asigurata prin trompe de colt.
Naosul prezinta o bolta din fasii curbe pe plan dreptunghiular, suprainaltata cu o bolta din fasii curbe, racordarea intre cele doua sisteme de boltire facandu-se tot prin intermediul unei trompe de colt.
Altarul are o bolta din fasii curbe pe plac hexagonal. Iconostasul are trasaturi stilistice care il incadreaza in sec. al XVIII-lea.
Biserica “Sf. Ana” din Ceahlau se numara printre putinele biserici de lemn din Moldova care a avut pictura interioara. Aceasta a fost realizata direct pe scandura ce captuseste pronaosul, iar in altar peretii au fost acoperiti de o panza, peste care s-a aplicat pictura. Intreaga zugraveala se afla intr-o stare proasta stare de conservare.
Sursa: www.neamt.ro
