Vineri după-amiază, în spaţiul încărcat de istorie culturală de la Sala Tapiseriilor, acolo unde de-a lungul timpului au cântat Ştefan Ruha, Cvartetul Voces, corala Cantores Amicitiae şi mulţi, mulţi alţii, publicul meloman al urbei s-a întâlnit cu cei trei membri ai Ansamblului “Remember Enescu” – soprana Cristina Radu şi pianiştii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu. Cei care ne-au încântat cu interpretări din muzica lui Enescu, Silvestri, Brediceanu, Bartok, Mizrahy, Liszt.
La final, după ce şi-au primit aplauzele şi felicitările cuvenite, am purces, cu voia lor, la un dialog.
- De ce REMEBER ENESCU?
- (Corina Răducanu): REMEBER ENESCU este un nume foarte frumos care ne-a fost oferit de către doamna Mihaela Tomescu, preşedinta Fundaţiei „Remeber Enescu”. Astfel că noi am devenit Ansamblul „Remember Enescu”!
- (Cristina Radu): Şi nu numai atât, George Enescu este o personalitate care ne-a fascinat ca muzician, cât şi ca om. Remember Enescu înseamnă să ne amintim mereu de Enescu şi, cumva, să omagiam, prin existenţa trioului nostru, prezenţa lui în spaţiul cultural românesc şi universal. Şi să-l cântăm mereu. E o constantă a repertoriului nostru şi căutăm mereu să-l îmbogăţim pregătind alte şi alte compoziţii de-ale marelui Enescu.
- Ştiu că fiecare în parte sunteţi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Aţi fost colegi încă din studenţie?
- (Eugen Dumittrescu): Da. Corina a fost colegă cu mine şi în şcoală. Deci ne cunoaştem încă din liceu. Iar cu Cristina ne-am înâlnit în facultate. De atunci, din anul I de facultate, de la cursul de acompaniament, cântăm împreună.
- Întrebam acest lucru pentru că din felul cum cântaţi, cum vă simţiţi împreună, pot bănui că vă ştiţi de multă vreme. Nu doar de doi ani de când cutreieraţi scenele ţării în această formulă a ansamblului. Am reţinut nişte nume mari pe care i-aţi avut drept profesori – Maria Slătinaru Nistor, Grigore Constantinescu, iar prin străinătate aţi urmat mai multe master-classsuri la care au predat alte nume celebre. Cum e să lucrezi cu astfel de dascăli?
- (Cristina Radu): În ceea ce mă priveşte pe mine, este o experienţă frumoasă din toate punctele de vedere. Am lucrat cu doamna Ileana Cotrubaş, care se ştie că este un star al muzicii internaţionale de operă, de la care am avut foarte mult de învăţat. Nu numai din tehnica şi din sfaturile pe care cu generozitate aceşti oameni ni le dau, dar şi din aura artistică a lor. Sunt oameni care au cântat pe marele scene ale lumii alături de alţi mari artişti, oameni care au trecut prin mâna unor regizori sau dirijori celebri care i-au modelat. Cumva, domniile lor transmit numai prin prezenţa personală o aură, o carismă care ni se imprimă şi nouă.
- (Eugen Dumittrescu): Deşi am terminat de ceva vreme Conservatorul, mergem des să le cântăm profesorilor noştri – şi aici îi amintesc pe domnul Vlad Dimulescu, profesorul nostru de pian, pe doamna Viorela Ciucur, profesoara noastră de acompaniament,pe doamna Raluca Voicu-Arnăuţoiu şi pe domnul Şerban Dimitrie-Soreanu. Cu toţii mergem înaintea concertelor, sau a turneului, ori atunci când avem o piesă nouă, mergem şi le cântăm. Pentru că avem mereu nevoie de sfaturile lor.
- (Corina Răducanu): Ei constituie pentru noi un suport psihologic şi muzical enorm.
- (Eugen Dumitrescu): Da. Şi ne bucurăm că încă mai putem face lucrul acesta. Să mergem şi să le cerem sfatul.
- (Cristina Radu): Şi cumva este o constantă a carierei noastre. Toată viaţa avem de învăţat, sigur, şi din proprie experienţă, dar e foarte important acest control din partea unor oameni avizaţi.
- Am observat din CV-uri că voi doi, pianiştii, l-aţi avut profesor la muzică barocă pe Petre Lefterescu. Mie mi se pare muzica barocă un colţ fascinant al marii muzici universale.
- (Eugen Dumitrescu): Da, din păcate, pe domnul Lefterescu l-am avut ca profesor doar o perioadă scurtă, la modulul de muzică barocă, în perioada masteratului nostru. De acolo, trebuie să recunoaştem, a şi apărut ideea colaborării noastre. Primul concert pe care l-am susţinut împreună s-a întâmplat după acest modul de muzică barocă. A fost o idee comună a noastră şi a profesorului Lefterescu. Atunci am cântat unul dintre concertele pentru două clavecine de Bach. Şi iată-ne ajunşi aici, acum, în această formulă.
- O muzică specială cea interpretată la clavecin. Din păcate se cântă destul de rar la noi în ţară pentru că e greu să ai pe orice scenă unul sau două clavecine, iar, asta o ştiu de la doamna Verona Maier, e şi mai greu să faci rost de partituri pentru o astfel de muzică.
- (Eugen Dumitrescu): Aşa este. Atunci am avut ocazia să cântăm concertele chiar pe două clavecine, după care le-am cântat integral pe toate trei în varianta de două piane.
- Din păcate, la Piatra-Neamţ n-o să puteţi cânta prea curând la clavecin...
- (Eugen Dumitrescu): Nu-i nimic, dacă ni se iveşte oportunitatea putem interpreta la două piane.
- Aţi colindat destul de mult Europa. Cum sunt văzuţi artiştii români peste graniţă?
- (Eugen Dumitrescu): Foarte bine dacă-şi fac treaba cum trebuie.
- (Cristina Radu): Da, în general, românii sunt foarte bine apreciaţi, foarte bine cotaţi. Se ştie, noi ca popor am dat foarte mari personalităţi la toate genurile de artă. Mă refer strict la artă. De la literatură, muzică instrumentală, muzică vocală şi aşa mai departe.
- Enescu...
- (Cristina Radu): Da. Iată, Enescu!
- (Eugen Dumitrescu): De fiecare dată când am fost în afară niciodată n-am simţit că nu am fi văziţi cum trebuie. Ba dimpotrivă. Am fost trataţi ca orice alt artist din orice altă ţară.
- Fiind constituiţi în această formulă de trei doar din 2008, vă consideraţi încă la început de drum?
- (Eugen Dumitrescu): Timpu-i scurt. Iar proiectul nostru e mai lung. Aşa că, din punctul ăsta de vedere, suntem încă la început.
- Turneul de acum, prin întreaga Moldovă, nu este prea solicitant pentru voi? Practic, concertaţi zi de zi.
- (Cristina Radu): E un turneu foarte lung, într-adevăr. Este al doilea de această anvergură pe care îl intreprindem. Noi am mai făcut turnee, dar de cel mult o săptămână. Primul mai lung pe care l-am realizat a fost anul acesta în martie prin Ardeal. Acum este un turneu de două ori mai lung. E o încercare şi de rezistenţă. Însă ne face mare plăcere pentru că, cumva, noi îmbinăm toate laturile – muzica, pregătirea, dar şi încercăm să vedem, să vizităm, să ne pătrundem cât mai adânc de spiritul locului. Iar Moldova, se ştie, este un ţinut aparte.
- Cum s-ar zice, îmbinaţi plăcutul cu utilul. Mergeţi cu precădere, în acest turneu, în oraşe mici, oraşe fără tradiţie muzicală. Cum găsiţi publicul ?
- (Corina Răducanu): Peste tot întâlnim public foarte cald, care ne transmite foarte multă căldură. Şi, contrar aşteptărilor, chiar dacă este un public fără tradiţie muzicală cum spui, l-am simţit foarte avid de muzică şi de cultură. Fenomen ce ne-a făcut ca peste tot pe unde am fost să cântăm cu mare plăcere. Şi cu trei oameni şi cu cincisprezece şi cu treizeci şi cu o sută şaptezeci în sală!... Căldura a fost aceeaşi.
- Feed backul vi se datorează şi vouă. Felul în care transmiteţi mesajul este unul convingător.
- (Cristina Radu): Mulţumim! E o receptivitate pe care am sesizat-o şi, cum spunea şi Corina, simţim o dorinţă din partea publicului de a auzi şi alt gen de muzică faţă de cel care se poartă acum pe toate posturile.
- Pentru viitorul apropiat, după ce finalizaţi acest turneu, ce alt proiect aveţi în plan?
- (Eugen Dumitrescu): Un alt turneu! Tot în România. Căci, pentru moment, afară e mai greu. Prin toamnă vom lua la colindat încă o regiune a ţării.
- Vă doresc mult succes şi, observând reacţia sălii, vă mai aştept pe la Piatra.
- (Corina Răducanu, Cristina Radu, Eugen Dumitrescu): Mulţumim! Cu mare plăcere!
A consemnat Valentin Andrei,
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”
| < Anterior | Următor > |
|---|
